Ciobanu Alexandru-Eusebiu

Dincolo de sfârșit  O poarta se arata Și se deschide ca un drum  Fără sfârșit și fără margini. Și fără ruga implorare  Nu poți intra,  Nu poți deschide  O ușă a umbrelor tăcute  În ceasul de apoi al morții.

Poete ce stai pe gânduri Ca gânditorul grec Pe vama infinitului , Și împlinitului gând Ca zarea cerului fără sfârșit. În urma neînțelesului Se va citii pe față Și pe buzele cuvincioase Ale poeților cu graiul dulce În poezii, povești, pamflete, ode .

Emanuela sta pe gânduri Ca o statuie greaca La marginea infinitului, Iar împlinitului gând. E ca zarea cerului fără sfârșit . Neînțelesul I se va citi pe față , Pe buze cuvincioase Are graiul dulce În poezia dăruită.

Totul piere ,se-ofilește Numai tu ramai etern, Grea e viața Ziua trece , noaptea vine Numai tu rămâi .

În minte totul  se topeste, nimic nu mai rămâne integru,  în jur e numai scrum. în beznă mai veghează doar doua lumânări, ceara lor nu mai vrea sa se despartă de flacara ce luminează intens pe masa sunt așezate un morman de foii și o ceașcă de cafea. din tablou, un bătrânel începe să prindă uşor viață și îmi zâmbește. încetul cu încetul începe sa prindă contur , nimic nu mai pare sa revină la normal. dar din acest haos se instalează liniștea singurătatea lăuntrică si armonia..